Setul potrivit pentru mâini și unghii perfecte. TRIND

Anul trecut cu câteva zile înainte de Crăciun am fost surprinsă plăcut de către echipa Rouge Boutique care mi-a trimis o cutie mare roșie cu fundiță, perfectă pentru completarea bradului împodobit. Foarte frumos și atent ambalată ascundea în ea o rodie și un set Trind pentru îngrijirea mâinilor și a unghiilor. Pe mine m-a nimerit la fix cadoul ăsta. Moș Crăciun există și citește gânduri, nu doar scrisori :)).

Pentru că actualul meu job este de “mami full time” s-ar zice că nu am timp de unghii dar cine crede asta se înșeală amarnic. Îmi fac timp de 2-3 ori pe săptămână sau poate mai mult, atât pentru îngrijirea lor cât și pentru colorare.
Totuși nu mă pot lăuda cu o manichiură impecabilă dar asta e de când mă știu și nu sufăr, m-am obișnuit. Tot timpul le am scurte și din când în când foarte fragile.

În următoarele rânduri o să povestesc despre setul Trind, ce sticluțe conține și cum le-am folosit dar înainte de asta țin să menționez că zilnic mâinile mele și implicit unghiile sunt agresate și au de suferit. Gătesc de 3 ori pe zi, într-adevăr în cantități mici dar tot timpul sunt fructe și legume de curățat/spălat și tot timpul am treabă la chiuvetă. Cel mai rău mi le simt după curățenia din baie unde folosesc produse ce dăunează pielii și unghiilor iar eu cu mănuși nu pot să fac nimic.
Încet încet am observat o ameliorare, o stare mai bună. Și asta se întâmplă de când am început să folosesc setul Trind.

Trind este o companie olandeză care dezvoltă produse unice pentru îngrijirea unghiilor și a mâinilor, companie despre care nu știam până acum că există și este activă de 26 de ani.
 
Ce conține setul meu:

Nail Magic Buffer – pilă pentru stimularea producerii de umiditate a unghiilor și pentru egalizarea lor. Mă dau cam greu cu ea pentru că sunt obișnuită cu instrumente metalice și “violente”. Mi se pare o pilă puțin cam blândă cu unghiile dar asta nu mă împiedică s-o folosesc. Cu o presiune ușoară e potrivită pentru îndepărtarea celulelor moarte de pe unghie.

Soft Cuticle Pen –  creion pentru îngrijirea cuticulelor uscate cu o formulă specială bazată pe uleiuri vegetale: ulei de jojoba, ulei de avocado și ulei de migdale îmbogățite cu vitaminele A, C și E.
Nu obișnuiesc să îmi tai cuticulele așa că le împing frumos cu vârful uleios al creionului după care aștept câteva minute până se absoarbe și apoi masez unghia.
Îmi place că are câteva capete de schimb.

Nail Balsam – balsam hidratant pentru unghiile casante, uscate și fragile care nu vor deloc să crească.
Se aplică zi de zi timp de 2 săptămâni după care se continuă cu o singură aplicare pe săptămână. Se lasă pe unghie 2 minute iar apoi se masează surplusul. Conține ingrediente naturale și emoliente dar nu și ulei.

Nail Repair – întăritor care face unghiile mai puternice și le menține sănătoase. Pentru rezultate vizibile se aplică la fel ca și Nail Balsam adică zilnic timp de 2 săptămâni direct pe unghii după care se continuă tratamentul cu un singur strat aplicat pe săptămână.
Recunosc că nu l-am aplicat zi de zi dar chiar și așa starea lor s-a îmbunătățit.

Hand Repair – cremă de mâini ce are în conținut vitaminele A, C și E, hidratează și protejează pielea de factorii externi și o lasă frumos parfumată și moale. Îmi place că se absoarbe repede în piele și nu rămâne nici o peliculă grasă după aplicare.
Tind să cred că produsele de mai sus au un ingredient comun dar sincer nu m-am deranjat să îl găsesc. E ceva ce contribuie la mirosul lor. Atât crema cât și tratamentul și balsamul miros foarte frumos și plăcut.

INGREDIENTE CREMA

Caring Color – o nuanță frumoasă de lac auriu despre care o să scriu într-o altă postare separată.

Setul Trind pentru îngrijirea mâinilor și a unghiilor a venit într-un portfard despre care am uitat să menționez la început. Este negru din lac, elegant și perfect pentru depozitarea micilor sticluțe.

Produsele se găsesc pe siteul Rouge Boutique ce va fi lansat în curând dar dacă vreți să fiți la curent cu noutățile, îi puteți urmări pe pagina lor de facebook.

Mâinile necesită o îngrijire specială și permanentă indiferent de perioada anului iar unghiile sunt cartea noastră de vizită. Nu le ignorați! 

Comments (11)

  1. Mihaela Bolea

    Abia aştept să văd produsele şi pe site. Tind să cred că cel puţin acelui creion de cuticule nu i-aş putea rezista ♥. Să te bucuri cu drag de toate! ♥

    Reply
    1. Federova

      Si eu sunt foarte curioasa de site, de produse. Imi place creionul de cuticule, nu am mai avut pana acum si mi se pare chiar util.
      Multumesc mult!

      Reply
  2. nadia candrea

    minunate produse, din cate am putut citi si pe alte bloguri! Cand e vorba despre creme si remedii pentru maini si unghii, I’m addicted, asa ca mi-ar placea sa le incerc! Am noroc ca spal vase cu manusi de menaj si la fel procedez si cand am alte activitati care solicita in special mainile. Altfel, ar fi un dezastru total!

    Reply
    1. Federova

      Vai! Te admir ca poti sa faci treaba cu manusi, eu nu am nici o sansa din pacate. O sa mai incerc totusi macar prin baie sa folosesc ca numai de acolo ies cu mainile varza. Vorba ta, dezastru total. As sta 2 zile cu ele in ulei.

      Reply
  3. Hapi

    Arata promitator setul tau de ingrijire
    Momentan am decis sa le dau unghiilor o saptamana free, adica fara oja.In plus in fiecare seara aplic rapid un ulei special pt cuticule si masez

    Reply
    1. Federova

      Asta am si eu de gand sa fac, acum sa vad daca o sa si reusesc sa pun planul asta in aplicare.

      Reply
  4. Victoria West

    Eu cu mainile am o alta problema — mi se usuca pielea foarte tare din cauza vremii reci pe timp de iarna. Cremele de maini obisnuite din comert nu ma mai ajuta, si acum folsoesc o crema La Roche Posay pentru corp si maini, mult mai eficienta.

    Reply
    1. Federova

      Si eu am aceeasi problema de aceea nu ies afara din casa fara manusi. Chiar si asa ajung cu ele in casa foarte aspre iar crema de maini am tot timpul in geanta. Cu atentie si hidratare cat mai des se mentin cat de cat ok. Imi plac produsele La Roche Posay, am avut multe mostre de la ei si m-au impresionat placut.

      Reply
  5. coco

    produse de incercat neaparat! 🙂

    Reply
    1. Federova

      Clar! 😛

      Reply
  6. Ramona

    hmmm….cu siguranta o sa le incerc si eu 😀

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *