De ce mi-aș dărui o inimă.

Nu știu cât ar trebui să cred în semnificația viselor dar am avut câteva în copilărie care mi-au părut așa de reale încât au rămas fixate în minte în detaliu și nu le-am uitat nici până în ziua de azi. 
Unul dintre ele știu sigur că îmi va influența alegerea ce o voi face cândva în viitor.
Nu mai știu ce vârstă aveam, eram prin clasele primare oricum, deci – doar o copilă inocentă, veselă și blondină. 
S-a întâmplat să răcesc destul de puternic și să stau aproape imobilizată la pat câteva zile.
Într-una din nopți am avut un vis parțial frumos. 
Eram îmbrăcată mireasă, într-o rochie albă stil prințesă pe care o vedeam în detaliu deși țineam ochii închiși și ascultam adierea vântului ce-mi flutura buclele lejere. Strângeam în mână pandativul de la gât și-i simțeam finețea și forma perfectă de inimioară din piatră lila…dar fără nici un gând.
Se spune că un vis întreg durează doar 7 secunde însă eu am simțit că am stat așa câteva minute bune.
Apoi am deschis ochii și-am privit în jur fără să mă mire de ce văd. Știam de ce sunt acolo, ce vreau și ce urmează să fac. Eram împăcată cu alegerea mea și nu aveam nici gram de emoție. Vroiam să mă omor.  
Stăteam pe marginea unui dig înalt iar în jos o mare apă albastră se întindea cât vedeam cu ochii. 
Am privit puțin, am respirat adânc, mi-am aranjat colierul la gât și m-am aruncat în gol fără să clipesc.  
Starea de liniște sufletească cu care m-am aruncat de pe dig s-a transformat în panică în momentul când trebuia să cad în imensa apă care a înghețat instant. Atunci m-am trezit brusc din vis, deci nu știu ce-ar fi urmat. 
Eram udă fleașcă, ardeam toată și aveam o stare de tensiune.  Mă simțeam foarte rău dar eram în stare să realizez că răceala mi-a provocat acel vis și nu din cauza lui m-am trezit cu febră aproape 40.

 

Nu pot să-l uit, mi-l amintesc și acum în detaliu și cel mai ciudat e că încă mă urmărește. N-o să vreau să fiu mireasă în viața asta fără acel pandativ în formă de inimă. 
Și întâmplarea a făcut ca eu să găsesc unul asemănător pe Borealy bineînțeles. Arată aproape identic, mă uit la el și am impresia că l-am strâns în mână cândva. Se păstrează pe site parcă doar pentru mine, așteaptă ziua în care voi fi mireasă. Mireasă fericită în fața unui altar bineînțeles, nu singură cu gânduri negre pe un dig.

Ăsta e cadoul pe care mi l-aș dărui singură pentru ziua aceea specială, pentru că simt că mă leagă ceva de el, am visat că îl purtam îmbrăcată în alb și nu pot să trec peste asta.

P.S: Visul nu este o invenție. Cândva l-am povestit și dragului meu consort dar am omis să-i spun culoarea inimii. Vrând să-mi facă o surprizică m-am trezit cu un set tare drăguț. Pandativul se poartă la gât defapt 😀 și se găsește ceva asemănător aici.