Câteva cuvinte și o recomandare de week-end.

Nu mă așteptam să primesc atâtea comentarii la nefericita întâmplare ce v-am povestit-o aici. Mă bucur și vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine și-n astfel de momente dar în același timp îmi pare nespus de rău că am trezit atâtea amintiri neplăcute multora dintre voi… 
 
La unele comentarii am rămas mască și m-au făcut să ajung la concluzia că ce am pățit eu a fost doar un mizilic.
E trist și strigător la cer ce se întâmplă în jurul nostru iar cel mai tare mă doare faptul că întâmplările astea se amplifică pe zi ce trece și nimeni nu face nimic…nu avem nici un sprijin de nicăieri, nici măcar niște promisiuni deșarte…  
 
Am depășit momentul dar tot speriată mă simt și tresar câteodată, chiar și în plină stradă merg și îmi simt pulsul inimii în gât. Îmi e frică de oameni simpli efectiv, știu că par mai paranoică decât eram dar e mai bine așa. 
 
Prietenii și familia contează foarte mult, ei sunt practic singurul sprijin în astfel de situații… 
La scurt timp după incident am plecat la munte. Acolo mi-am încântat privirea cu cele mai frumoase peisaje de primăvară-vară. Trecuse ceva timp de când nu mai văzusem atâta natură – multă, frumoasă și liniștitoare..Chiar îmi era dor.
O plimbare undeva-oriunde e cel mai bun remediu dar NU singură.  
O să sune puțin a reclamă dar e cam intenționată, n-am fost constrânsă s-o fac dar e un loc superb și foarte potrivit pentru relaxare deci merită lăudat, îl recomand! 
 
Minunatele peisaje sunt la o oră jumate de București, în Breaza mai exact. Acolo am fost cazați la Complex Anca de unde am închiriat și Atv-uri. Drăguțele “mașinuțe de jucărie” sunt cireașa de pe tort. 
Dacă vrea cineva mai multe detalii site-ul lor vă stă la dispoziție, periodic sunt și oferte. Click AICI!
 
M-am lăsat hipnotizată de priveliște și am cam uitat de aparatul foto dar ceva poze tot am adunat. Sper ca fotografiile să eclipseze tristețea ce reiese din prima parte a postării. 
 
Mi-a plăcut la nebunie casa asta părăsită, am și editat poza puțin: D.
Am văzut ceva frecvent acolo și mi-a plăcut mult, așa că urmează un pont pentru fetele ce stau la casă : faceți rost de o piatră 2-3 de râu, măricele și cât mai rotunde, le vopsiți cu vopsea roșie după care desenați niște buline cu vopsea albă. În verdeață, lângă gard sau între flori se văd superb, ca niște ciupercuțe uriașe de poveste :P.
Astea din imagine sunt puse pe trunchi de copaci. Clariatea pozei e cam slabă pentru că am folosit zoom-ul maxim al mititelului meu aparat.
 
Pup tare! Aveți grijă de voi!
                                                         F.

Comments (25)

  1. Ela

    Superba locatie!Muntele este locul unde as sta cu lunile si chiar mi-ar placea sa am o casa de vacanta acolo.Este un vis mai vechi de-al meu care poate ca o sa devina realitate intr-o zi…

    Ma bucur ca ai avut sansa de a pleca in alta parte departe de rutina mizerabila a orasului!
    Imi place poza unde se vede doar umbra ta pe iarba iar ideea cu ciupercutele este foarte faina! 🙂

    Te pup si la cat mai multe astfel de escapade!

    Reply
    1. Federova

      Eu ador marea foarte mult dar nici muntele nu-mi displace mai ales in anotimurile caldute, natura in general ma atrage si imi aminteste de copilarie in mare parte.

      Te pup si eu Ela!

      Reply
  2. Lavender Thoughts

    Imaginile sunt intr-adevar linistitoare,exact de ceea ce aveai nevoie,Fede!Apropo de poza cu “ciupercutele“,inainte sa citesc randurile tale,mi-am zis “wow,exista ciuperci uriase!“.Ideea mi se pare geniala,o sa le vand pontul celor de acasa.:P

    te pup!

    Reply
    1. Federova

      Daca o sa am vreodata gradina mea de flori sigur o sa am si ciupercute uriase ;)). E chiar faina ideea si sunt simplu de facut.
      Pup si eu!

      Reply
  3. RaL Diaconescu

    Ce poze frumoase 🙂
    te pup dulce si ..iti doresc multa liniste >:d<

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos Ral, la fel si tie! :*

      Reply
  4. Orhidee9

    Ce frumos iti place marea!Si eu ador marea si ador sa inot in mare si in Dunarea.Apa Dunarii si Muntii Macinului sunt dragostea mea eterna pentru ca acolo am locuit pana la 18 ani.Daca as avea destui bani mi-as face o pensiune in care sa primesc turistii.Pupici!Sper ca te-ai simtit bine la munte!Deci ai avut un mic concediu!

    Reply
    1. Federova

      Nice! Sper s sa ti se indeplineasca visul!
      Nu a fost chiar concediu dar mi-a prins bine oricum.

      Reply
    2. Orhidee9

      Multumesc frumos.Esti o scumpa.Faptul ca iti e frica de oameni e normal dupa ce ai trecut prin nefericita intamplare.Stai linistita nu esti paranoica esti doar speriata si e absolut normal sa ai reactii de teama fata de oameni.Un curs de autoaparare ti-ar fi de ajutor.Faptul ca stii cateva tehnici de autoaparare te va face sa nu te mai simti timorata.Pupici!Esti o frumoasa si ai un par lung superb.Pupici multi si sa stii ca puterea e in mainile tale.

      Reply
  5. Cristina P.

    Foarte tare ideea cu pietrele vopsite. O voi pune in aplicatie, atunci cand ajung la bunici 😀

    Reply
    1. Federova

      Le faci surpriza mai bine :D.

      Reply
  6. simona

    Eu zic ca ai fost foarte inspirata sa mergi in asemenea locatie dupa nefericitul eveniment, peisajele sunt superbe, iti taie rasuflarea. Ai facut si niste poze foarte frumoase, mi se pare super ingenioasa ideea cu ciupercutele, nu m-as fi gandit niciodata la asa ceva… 🙂
    Mi-ar placea sa ajung si eu pe acolo…pare asa relaxant… 🙂

    Reply
    1. Federova

      Inspirata n-am fost eu ci iubitul meu :D. M-am simtit foarte bine acolo, e superb si nici n-am pozat tot ce trebuia.
      E cam departe de tine dar natura frumoasa e in toata tara din fericire, alege un loc apropiat si du-te la relaxare :P. Te pup!

      Reply
  7. hapi2233

    Ce locuri de vis! O singura data m-am plimbat cu ATVul dar a fost tare distractiv
    Era cazul sa iesi putin din cotidian si sa te reincarci pozitiv

    Reply
    1. Federova

      Eu m-am plimbat si pe zapada cu ATV-ul, e distractiv dar si tensionant ;)).

      Reply
  8. Beauty Tested

    Foarte frumoase peisajele! Va trece totul si iti va reveni zambetul pe buze, sunt convinsa!
    Mi-a placut ideea cu pietrele vopsite ca niste ciupercute, chiar am luat de la munte mai multe pietre suficient de mari incat sa se preteze vopsirii si voi incerca, sigur vor iesi simpatice! :*

    Reply
    1. Federova

      Deja zambesc :D. Daca faci pietrele ciuperci sa ne arati si noua poze.
      Multumesc pentru comentariu, pupici!

      Reply
  9. Ioana-Carmen

    E superba zona! mi-e dor de putina aventura cu atv-ul !
    p.s. imi pare tare rau pentru nefericitul eveniment.

    Reply
    1. Federova

      Ahh, am uitat sa-ti spun, iti sta superb in rochia aia rosie :X.
      Take care!

      Reply
  10. coco

    ma bucur ca te-ai distrat minunat…pontul tau e super…o sa-l urmez sigur si-ti arat…numa’…sa gasesc pietrele 🙂

    Reply
    1. Federova

      Sigur o sa gasesti in Ct ;))

      Reply
  11. descude

    Faza cu pietricelele e super tare,abia astept sa merg acasa sa imi umplu curtea:)

    Reply
    1. Federova

      Sa le pozezi 😀

      Reply
  12. alicee

    Ah ce poze frumoase, cat verde iar casa parasita …. e superba! nici nu as fi zis ca esti in Romania! te pup!
    Interesanta ideea cu ciupercutele 🙂 daca as avea casa mi-as face si eu

    Reply
    1. Federova

      Mi-a placut si mie, o sedinta foto ar fi superba acolo ;))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *